Cum decurge o ședință de hipnoză/hipnoterapie

– Stilul personal –

-De la convorbirea inițială pe Telegram Messenger, începe călătoria. E primul pas spre ședinta de hipnoză. În conversația inițială discutăm pe scurt despre situația de rezolvat. Se programează ședința înainte cu 3 – 5 zile (în funcție de programările existente), timp în care, ca și specialist, mă pot documenta asupra posibililor factori care declanșează anumite simptome, fizice sau mentale, în cazul în care nu am mai întâlnit o situație asemănătoare (nu e o rușine să recunosc dacă, cumva e prima dată când întâlnesc o situație, dar acum după 10 ani de practică, nu prea mai pot avea surprize, cu situații ciudate sau rare).

-E important, ca subiectul să se prezinte la ora programată, exact. E o forma de respect, să apari la ora stabilita la o programare, nu mai devreme, nu mai târziu.

-Se începe cu o discutie preliminară, anamneză sau istoric personal conștient al problemei de rezolvat (stări, emoții, frici, limitari, afecțiuni fizice, etc) pentru a stabili niste repere sau jaloane, către direcția în care se va orienta ședința respectivă. Anumite simptome pot avea niște cauze clare, o corelare logică între mod de gândire, imagini mentale, emoții și corpul fizic. De exemplu mai multe persoane, se plângeau de munca pe fb, sau erau plictisiți, sătui de munca, la scurt timp apăreau în fotografii cu câte o mână în ghips. Mâna este legată de manualitate, de muncă: – ești satul de muncă, nu iți place ce faci, ori îți dai cu ciocanul peste degete, ori, în caz mai nefericit, singur îți faci cadou, timp de relaxare, fără muncă. Oare merită?

-Până la ședință vei primi o ședință audio de training sau ședință audio pregătitoare pentru ședință. E înregistrarea unei ședințe în format audio, care conține doar sugestii pentru relaxarea fizică și o stare de bine.

-Ședința clasică de hipnoză, e o soluție B. În ultimii 6 ani am dezvoltat și testat extensiv tehnici care nu necesită o stare hipnotică clasică, dar nu o exclude pe aceasta. De regulă, unul din protocoale – Dialogul Direct cu Subconștientul, funcționează la cca 60 – 70% din persoane, dar cine are un Subconștient comunicativ, e o tehnică precisă și directă, ca un laser – iar rezultatele apar la secundă sau la milimetru cum se stabilesc în ședință. Pentru cei care au un SC mai timid sau tehnica aceasta nu funcționează, există ședința clasică de hipnoză.

-Tehnicile sunt alese în funcție de personalitatea clientului, de tipul de problema, etc. De obicei prima ședință e de explorare și soluționare a factorului inițial declanșator al problemei, sau cum ar numi unii regresie sau hipnoterapie regresivă. La fiecare ședință următoare, în funcție de situație se abordeaza alt aspect al problemei, folosind tehnici diferite de obicei la fiecare ședință. Soluția pentru o problemă e de regulă multifațetată – e un proces de regulă, de 3 – 6 ședințe, pentru a nu suprasatura mintea cu prea multe.

-Pe lângă ședință, uneori e nevoie și de lucru individual, adică training mental între ședințe (teme de casă – de obicei exerciții mentale), pentru a obține rezultate maxime, rapide și permanente.

-Partea de discuție preliminară (adică istoricul personal/anamneza situației + coaching inclus) – în această parte deja mintea poate porni diferite procese de schimbare și poate dura 2/3 din timp. Ședința de hipnoterapie propriu zisă, durează în medie cca 20 – 35 minute, dar în anumite situații gen explorare vieți anterioare poate fi și dublu.

-Numărul necesar de ședințe? Nici medicul de familie nu știe de la câte pastile îți trece de exemplu răceala. Răspunsul la această intrebare, este tot o întrebare – cât de bun (citește sugestibil) subiect esti? Cât de ușor poți urma niște instrucțiuni simple, mentale? Uneori o problemă se rezolvă într-o singură ședința (în cca 5% din cazuri – 5 cazuri din 100), altele se pot rezolva în medie în 3 – 6 ședințe. E un proces în mai multe etape, nu one time show. De obicei la fiecare sedință se lucrează pe câte un aspect al problemei, mergând pas cu pas, dar, lăsând câteva zile între ședințe – minim 5 max 7 zile, pentru ca mintea “să poata digera” informațiile noi sau poata pune în aplicare noile programe mentale, obținute în timpul ședinței.

Cam asta se întâmplă dacă îți faci o programare la ședințe de hipnoterapie la mine. Fiecare specialist, expert, are un stil propriu și personal de lucru.

Personal sunt orientat spre îmbunătățirea calității vieții subiecților sau clienților mei, mă interesează să văd rezultate în cel mai scurt timp posibil.
Tu atingând țelurile, scopurile tale – E Succesul și Satisfacția mea!